„Provoacă-te să realizezi ceva diferit. Depăşeşte-te!” este un proiect finanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, DMI 6.1 Dezvoltarea economiei sociale, implementat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Reprezentanţii proiectului anunţă recrutarea a 4 muncitori calificaţi, respectiv:
2 instalatori şi 2 mozaicari-faianţari
Responsabilităţi instalator: execută sisteme exterioare de alimentare cu apă, montarea instalaţii interioare de apă, instalaţii sanitare, montaj obiecte sanitare în băi şi bucătării, execută instalaţii de ridicare a presiunii, instalaţii de canalizare, montarea de instalaţii interioare de gaze, întocmeşte planurile de instalaţii
Beneficii: un loc de muncă stabil, plătit corespunzător serviciilor prestate, seriozitate maximă atât din partea conducerii, cât şi din partea colectivului
Responsabilităţi mozaicar-faianţar: muncitorul în construcţii care execută placarea suprafeţelor vechi sau nou construite cu plăci, după ce au fost parcurse toate operaţiile pregătitoare, repară suporturile deteriorate, identifică materialele adecvate, uneltele şi dispozitivele necesare executării operaţiilor de placare, realizează placaje plane şi verticale, remediază defectele sesizate
Beneficii: un loc de muncă stabil, plătit corespunzător serviciilor prestate, seriozitate maximă atât din partea conducerii, cât şi din partea colectivului
Documente necesare depunerii dosarului:
- Buletin de identitate (original şi copie)
- Certificat de naştere (original şi copie)
- Certificat de căsătorie, (după caz, hotărâre judecătorească de divorţ) (original şi copie)
- Adeverinţă ultima formă de învăţământ absolvită, certificate de calificare (original şi copie),
- Adeverinţă medicală cu specificaţia „clinic sănătos”/„apt” pentru postul pentru care aplică
- Cazier judiciar (original)
- C.V. în format Europass
Documentele se depun la sediul D.G.A.S.-M.B. din str. Foișorului, nr. 56-58, sector 3, București, zilnic în intervalul orar 8:30 – 18:30.
Pentru informaţii suplimentare, vă aşteptăm la sediul D.G.A.S.M.B.,
Str. Foişorului nr. 56-58, sector 3, Bucureşti.