Sprijin Rahova
În urma exploziei produse în zona Rahova, mai multe familii au fost grav afectate: locuințe distruse, bunuri pierdute și oameni care au rămas fără sprijin.
Pentru a le fi alături, am creat această secțiune dedicată persoanelor afectate.
Aici vor fi publicate constant informații despre modalitățile de ajutor și sprijin disponibile.
Persoanele direct afectate pot veni pentru donații la:
Depozitul de Economie Circulară Socială – de luni până vineri, 08.00-18.00.
Adresă: Bd Expoziției, nr. 2, sector 1 ( Romexpo, Intrarea C – pavilion G7 (albastru), situat pe a doua alee la dreapta după stația de pompieri)
Pentru orice informații suplimentare, apelați cu încredere numărul scurt 021.9524 (echipa de urgențe sociale).
Ne exprimăm întreaga compasiune față de persoanele afectate de explozia produsă în cartierul Rahova și suntem alături de toți cei care au avut de suferit în urma acestui tragic eveniment.

