Căutăm parteneri de nădejde cu care să facem lucruri bune pentru copii.
Despre ce e vorba?
Este un apel de finanțare lansat de Comisia Europeană – CERV-2025-CHILD, parte din Programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori. Scopul? Să facem viața copiilor mai bună, mai sigură și mai participativă!
Dacă reprezinți o organizație non-guvernamentală care lucrează în domeniul protecției copilului, citește mai departe – s-ar putea să fie exact ce cauți!
Cine poate aplica?ONG-uri – doar organizațiile non-profit pot fi solicitanți principaliAutorități publice (primării, consilii județene, ministere)Organizații internaționaleFirme private – dar doar ca parteneri într-un proiect condus de un ONG
Solicitanții trebuie să fie din:
Statele membre UE (inclusiv teritoriile de peste mări)Țări non-UE asociate cu Programul CERV sau în negocieri pentru asociere
Alte condiții
Fiecare proiect trebuie să aibă cel puțin doi parteneri: un solicitant principal + un co-solicitant.Dacă aplici pentru Prioritatea 3, proiectul trebuie să implice obligatoriu o autoritate publică.Pentru Prioritățile 1 și 2, implicarea unei autorități publice este recomandată.
Ce tip de proiecte se finanțează?
Proiectele trebuie să ajute copiii să aibă o voce mai puternică, un mediu mai sigur și drepturi mai bine respectate. Există trei mari direcții:
Prioritatea 1 – Copiii în era digitală•Siguranța online•Combaterea bullyingului și a exploatării digitale•Acces sigur la tehnologie și informațiePrioritatea 2 – Implicarea copiilor în luarea deciziilor•Proiecte care le dau copiilor ocazia să își spună părerea și să fie ascultați•Crearea de mecanisme prin care copiii să se implice activ în societatePrioritatea 3 – Integrarea drepturilor copilului în deciziile locale și naționale•Dezvoltarea de strategii care pun copilul pe primul loc•Implicarea autorităților locale în proiecte pentru copii
Proiectele pot fi naționale sau transnaționale (cu mai mulți parteneri din diferite țări).
Cât de mare e finanțarea?
Comisia Europeană pune la bătaie 17 milioane de euro, împărțiți astfel:
9 milioane € – Drepturile copiilor în era digitală – Prioritatea 15 milioane € – Implicarea și participarea copiilor – Prioritatea 23 milioane € – Integrarea drepturilor copilului în politicile locale și naționale – Prioritatea 3Fiecare proiect trebuie să aibă un buget de cel puțin 200.000 euro, iar finanțarea poate acoperi până la 90% din costuri.
Data limită de depunere a proiectelor este 29 aprilie 2025 ora 18:00.
Regulile complete sunt aici:
Dacă vrei să fim partenerii tăi de proiecte inovatoare asteptăm mailul tau, până la data de 7 martie 2025, pe adresa registratura@dgas.ro, în care să ne prezinți proiectul organizației tale.
